APADOR-CH: La redactarea întrebărilor pe referendum, rolul decisiv să-l aibă specialiștii în drept

APADOR-CH: La redactarea întrebărilor pe referendum, rolul decisiv să-l aibă specialiștii în drept
Publicat: 19/07/2019, 12:13

„Printr-o recentă decizie a Curții Constituționale a României (CCR) au fost substanțial infirmate două proiecte legislative de revizuire a Constituției, inițiate în urma validării referendumului din 26 mai 2019 (privind interzicerea amnistiei și grațierii pentru infracțiuni de corupție, limitarea sferei ordonanțelor de urgență etc.).Principalul argument al CCR a fost că respectivele proiecte încalcă limitele revizuirii Constituției. Detalierea raționamentului CCR se va face în motivarea deciziei, când va fi publicată. În spațiul public au apărut deja acuzații la adresa CCR în sensul că aceasta nu respectă voința suverană poporului, exprimată prin referendum, potrivit art. 2 din Constituție”, arată Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR-CH), într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.

Asociația precizează că, tot prin voință suverană, poporul a aprobat, prin referendum Constituția României, inclusiv articolul 152, denumit „Limitele revizuirii” (Constituției – n.n.).

Potrivit acestui articol, Constituia nu poate fi revizuită, modificată,, dacă, printre altele, acea revizuire are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora, aspect avut în vedere de recenta decizie a CCR, arată APADOR-CH.

„Deci, exprimarea voinței poporului prin referendum nu are caracter absolut și nu poate privi orice domeniu, ci este limitată de situațiile prevăzute în art. 152 din Constituție, articol sugestiv denumit „Limitele revizuirii”, potrivit sursei citate.

APADOR-CH consideră că o alternativă rezonabilă la atacarea și acuzarea publică a CCR pentru „fiecare decizie care nu convine unor anumite grupuri politice” este concentrarea eforturilor inițiatorilor unor proiecte legislative (de revizuire a Constituției sau cu alt obiect), pe creșterea calității acestor proiecte.

„Legile sau ordonanțele vor ajunge, mai devreme sau mai târziu, în fața CCR, pentru verificare. Și, când unele vor fi infirmate, vina nu trebuie translatată, în mod invariabil la CCR, chiar dacă e foarte comod. Este nevoie ca proiectele legislative să fie redactate de persoane cu o solidă pregătire profesională, deoarece există o mare diferență între voința politică (ușor de exprimat în spațiul public) și transpunerea acesteia în norme legale de calitate corespunzătoare. Nu în ultimul rând, APADOR-CH consideră că ar fi deosebit de util ca la formularea temelor și la redactarea întrebărilor pentru un referendum, rolul decisiv să îl aibă specialiștii în drept. Scopul unui referendum este rezolvarea unor probleme, nu crearea unora noi”, se mai arată în comunicatul de pres remis MEDIAFAX.

APADOR-CH anunță, în final, că susține inițiativa unui segment din societatea civilă pentru constituirea unei Comisii parlamentare speciale pentru revizuirea Constituției, „care, pe lângă politicieni, trebuie să cuprindă cât mai mulți specialiști în teoria și practica dreptului. Și care să nu lucreze contra cronometru, întrucât în materia revizuirii Constituției, viteza nu este o calitate”.

CCR a arătat, în comunicarea oficială de respingere a inițiativelor legislative de revizuire a Constituției prin interzicerea amnistiei și grațierii faptelor de corupție, că prevederile încalcă principiul egalității, garanție a drepturilor și libertăților fundamentale, precum și demnitatea umană.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Cum au apărut baobabii, numiți și „copacii vieții”, pe Pământ?
×